Fostul director general al Apa Nova București, francezul Bruno Roche, fosta directoare adjunctă a companiei, Giovana Soare, fostul trezorier PNL și șef al Cancelariei Guvernului (în cabinetul Tăriceanu) Vlad Moisescu, oamenii de afaceri Octavian Semenescu și Teodor Sterian (finul lui Semenescu), precum și Costin Berevoianu, fost consilier al ex-primarului Capitalei Sorin Oprescu, au fost scoși complet de sub urmărirea penală de către Direcția Națională Anticorupție (DNA) în dosarul Apa Nova, deschis în urmă cu peste 4 ani.
Dosarul penal, inițiat în urmă cu 4 ani de procurorii Lucian Onea și Laura Bucică de la Serviciul Teritorial Ploiești al DNA și care a intrat și în atenția autorităților judiciare americane și franceze, este în continuare în lucru, fiind între timp transferat de la Ploiești la Structura Centrală din București a Direcției.